C.E.A.C





luni, 25 decembrie 2017

CONCURSUL ,,CEA MAI FRUMOASĂ CLASĂ,,

Și de această dată, concursul care a devenit tradiție, s-a bucurat de interesul și dorința de frumos a elevilor. Aceștia și-au decorat clasele, astfel s-a creeat o atmosferă de sărbătoare și bucurie. Ca de fiecare dată,  cadrele didactice au fost alături de elevi. Câștigătorii au fost elevii din clasa menționată aici

TARGUL DE CRACIUN

  

Succesul acestei acțiuni desfășurată în școala noastră, a luminat chipul și  a adus multă bucurie în sufletele unor copiii instituționalizați.

joi, 30 noiembrie 2017

LA MULTI ANI! ROMANIA

Miercuri, 29.11.2017, Marea Unire a fost sarbatorita si in scoala noastra. Sub indrumarea cadrelor didactice: Furdui Eliza, Ilinca Ana - Maria, Minea Valeriu, elevii ne-au purtat cu gandul in timpul infaptuirii Marii Uniri si ne-au incantat cu un frumos program artistic.








Impreuna impotriva obezitatii

Activitatea face parte din cadrul proiectului ,,Impreuna pentru sanatatea noastra!,, initiativa civica implementata in comuna Filipestii de Tirg de Asociatia Centrul de Resurse pentru Incluziune Sociala CRIS, in parteneriat cu Centrul de Resurse pentru Comunitate Filipestii de Tirg.
Reprezentantii acestor centre d-l Sandu Catalin - manager proiect (Asociatia Centrul de Resurse pentru Incluziune Sociala CRIS) si d-na Grigore Diana - asistent proiect (Centrul de Resurse pentru Comunitate Filipestii de Tirg) au atras atentia elevilor scolii noastre, cu informatii interesante implicandu-i in discutii. Din partea scolii noastre s-au implicat profesor Tudor Valerica si mediator scolar Dinca Diana.







marți, 21 noiembrie 2017

Diversitatea este la noi acasa



In cadrul acestei activitati cu tema ,,Diversitatea este la noi acasa,, s-au implicat in mod activ, atat elevi și cadre didactice, realizandu-se discuții pe tema diversității si ateliere in care s-au vizat aspecte ale acesteia. Activitatea s-a desfasurat in cadrul saptamanii educatiei globale, avand ca scop constientizarea diversitatii globale, pornindu-se de la cea locala.

joi, 16 noiembrie 2017

FII TOLERANT


Astazi,  elevii scolii noastre au promovat toleranta. Actiunea a fost coordonata de prof. Tonia Bucurica  si Consiliul elevilor. Felicitari tuturor elevilor pentru implicare.

miercuri, 20 septembrie 2017